Cine suntem?
Poliția Locală Brăila, își organizează activitatea având drept scop principal menținerea unui climat de ordine și liniște publică în locurile și zonele date în competență prin Planul Unic de Siguranță Publică constituit la nivelul Municipiului Brăila.
Ce oferim?
Poliția Locală Brăila – Serviciul Ordine Publică își organizează activitatea pe sectoare urmărind:
• combaterea comerțului stradal ilicit;
• eradicarea vagabondajului și cerșetoriei;
• asigurarea unui climat de siguranță în instituțiile și în imediata lor vecinătate;
• participarea la măsuri de ordine cu ocazia manifestărilor cultural-artistice și sportive;
• activități în colaborare cu alte instituții ce au ca scop asigurarea ordinii și liniștii publice pe raza Municipiului Brăila (Poliția Municipiului Brăila, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila);
• activități de colaborare cu alte instituții sau servicii publice de interes local (Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea”, Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanelor, Direcția de Asistență Socială, Direcția de Sănătate Publică Brăila, Garda de Mediu, S.C.BRAICAR.S.A.).
Serviciul Circulație Rutieră acționează în zona principalelor piețe de pe raza Municipiului Brăila prin dirijarea și fluidizare a traficului constatând contravenții și aplicând sancțiuni contravenționale. Contribuim zilnic la dirijarea circulației pietonale în condiții sigure a elevilor în zonele unităților de învățământ de pe raza municipiului Brăila. Desfășurăm permanent activități cu caracter educativ în unități de învățământ cu copiii de la clasele I – IV, privind educarea acestora în vederea respectării normelor de circulație.
Lucrătorii din cadrul Poliției Locale – Serviciul Rutier desfășoară o serie de acțiuni pe linia respectării prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, pe linia H.C.L.M.Brăila nr.4/2004 care face referire la transportul persoanelor în regim de maxi-taxi.
De asemenea, sunt desfășurate o serie de acțiuni în vederea depistării și sancționării acelor persoane care au expuse pe domeniul public spre vânzare autovehicule care încalcă astfel dispozițiile H.C.L.M.Brăila nr.248/2008.
Dispeceratul de Supraveghere și Monitorizare Video al Municipiului Brăila element al dispozitivului de ordine publică și pază, a intrat în funcțiune la data de 22.11.2012, în scopul supravegherii și monitorizării imaginilor provenite de la cele 266 camere video amplasate în cele 69 de zone de pe raza Municipiului Brăila (intersecții, școli, parcuri, zone cu potențial de risc, zone de agrement, etc.) pentru realizarea următoarelor obiective:
• creșterea siguranței securității cetățenilor în spațiile publice supravegheate și monitorizate;
• monitorizarea și fluidizarea traficului rutier în zonele supravegheate;
• asigurarea intervenției rapide în cazul producerii unor încălcări ale legii;
• caracterul preventiv menit să descurajeze infracționalitatea;
• obținerea, centralizarea și stocarea și imaginilor ce pot fi folosite ca probe juridice;
• monitorizarea și gestionarea serviciilor publice din zonele supravegheate, precum: salubrizarea, deszăpezirea, reparații la infrastructură, etc.
Începând cu data de 01.09.2013, a intrat în funcțiune un nou punct de monitorizare video pentru un număr de 5 (cinci) unități de învățământ (Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul cu Program Sportiv, Grupul Școlar „Anghel Saligny”, Colegiul Economic „Ion Ghica”) care au alocate 130 camere de supraveghere. Sistemul asigură supravegherea video a perimetrului unităților de învățământ respectiv curte interioară, terenuri sportive, holuri și căi de acces.